Un nou Centru pentru tratarea AVC, inaugurat la Soroca

Un nou Centru specializat în tratarea accidentelor vasculare cerebrale a fost înfiinţat la Spitalul Raional „Anatolie Prisăcari” din municipiul Soroca. Dotarea instituției sanitare a costat 20 de milioane de lei, bani alocați dintr-un proiect derulat de Banca Mondială şi Ministerul Sănătății.

Un nou Centru pentru tratarea AVC, inaugurat la SorocaImagine simbol

Noul Centru oferă metode moderne de tratament pentru astfel de afecţiuni. Una dintre acestea are o eficienţă maximă doar dacă este aplicată în primele patru ore și jumătate de la debutul simptomelor. Astfel, pacienţii care ajung aici sunt supuși rapid investigațiilor, precum tomografia computerizată, și primesc tratamentul complet, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

„A fost dotat cu un aparat de tomografie modern, de ultimă generaţie, care ne permite să depistăm multe maladii precoce. Dacă bolnavul se adresează în fereastra terapeutică şi este depistat la timp AVC-ul ischemic, putem face procedura de tromboliză şi care dă un rezultat foarte efectiv”, a menționat Veronica Crivoi, medic radiolog.

Iar potrivit Ninei Spoialo, director medical, ei sunt acum practic la nivelul instituțiilor cu profil mai înalt. Medicii din instituție au fost instruiți în diferite traininguri pentru a cunoaşte cum să lucreze cu aceşti pacienţi, cum să lucreze cu aceste aparataje şi cum să le interpreteze în diferite situaţii.

Pe lângă Centrul primar pentru tratarea AVC, la spitalul din Soroca a fost inaugurată şi o secţie de terapie intensivă, cu dotări ultramoderne. De mare ajutor pentru pacienţi este şi telemedicina, care permite consultări cu specialiști din Chișinău pentru cazurile mai complexe.

„Secţia a fost dotată cu paturile necesare pentru pacienţii cu AVC, ele sunt multifuncţionale. Avem telemedicina pentru a ne consulta în caz de necesitate cu colegii din Chişinău, de a ne consulta, ghida undeva. Avem aparatele necesare în caz de ventilare, necesitatea de a ventila mecanic pacienţii”, a subliniat Pavel Zgardan, șeful Secției terapie intensivă.

Centrul pentru tratarea AVC din Soroca este unul din cele 11 promise de autoritățile din sănătate. Până acum au fost deschise astfel de facilităţi la Căușeni, Bălți, Hâncești și Soroca. Anual, în Republica Moldova, peste 12.000 de persoane suferă un accident vascular cerebral.

sursa: tvrmoldova.md

Facebook Comments Box
SHARE

Add a new location

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.