Un șofer a fost deblocat dintre fiare de salvatori, după ce automobilul pe care îl conducea s-a tamponat într-un copac. Accidentul rutier s-a produs în noaptea zilei de marți, 8 octombrie, în apropierea localității Lebedenco din raionul Cahul.
La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri, care cu ajutorul echipamentului specializat a efectuat lucrări de descarcerare și extragere a conducătorului auto. Ulterior, bărbatul în vârstă de 43 de ani, cu diverse traumatisme a fost predat echipajului de medici și transportat la spitalul raional pentru îngrijiri necesare”, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Cauza și circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de organele de resort. Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 15 situații de risc.



