În trei zile de la deschiderea platformei „Ajutor la contor”, în jur de 157 de mii de cereri au fost deja acceptate.
Anunță Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Pentru a primi compensații pentru luna noiembrie, doritorii trebuie să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md până la data de 28 noiembrie.
Pentru a beneficia de compensații, toți consumatorii trebuie să depună cerere, indiferent dacă s-au înregistrat sau nu în sistem anul trecut.
Amintim că în acest an compensațiile vor fi oferite în mod monetar, adică toți beneficiarii vor primi compensațiile pe cardul bancar sau le vor putea ridica de la oficiile poștale. Compensația va fi stabilită în baza unor criterii specifice, legate de fiecare gospodărie ceea ce ține de veniturile globale ale familiei.
