Peste 26 de milioane de copaci vor fi plantați toamna aceasta

Peste 26 de milioane de puieți urmează a fi plantați pe o suprafață de 4000 de hectare, începând cu 16 noiembrie, a anunțat Agenția „Moldsilva”. Vor fi plantați puieți de stejar, frasin, salcâm, și alte specii în 160 de localități din țară.

În acest context, Ministerul Mediului și Agenția „Moldsilva” au lansat „Campania Națională de Împădurire Toamna 2024”, în cadrul căreia au fost puse la dispoziție, pentru împădurire, peste 24.000 de hectare de teren. De asemenea, 145.000 de hectare de terenuri ar urma să fie împădurite în următorii 10 ani, în cadrul Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor.

În luna septembrie, Guvernul a semnat un acord de finanțare cu Banca Europeană de Investiții în valoare de 200 de milioane de euro, pentru a extinde Programul Național de împădurire. Obiectivul principal al acestui acord, este de a planta, în următorii 4 ani, 63 de mii de hectare de păduri.

Republica Moldova are cea mai mică rată din Europa, iar prin implementarea unor astfel de programe, suprafața de păduri din țara noastră va crește considerabil.

Facebook Comments Box
SHARE

Add a new location

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.