Premierul canadian Justin Trudeau a anunțat luni că va demisiona din funcția de prim-ministru și lider al Partidului Liberal, precizând că va rămâne în funcție până când partidul își va alege un nou lider, transmit Reuters și AFP.
„Intenționez să demisionez din funcțiile mele de șef al partidului și de prim-ministru odată ce partidul își va fi ales viitorul lider”, a declarat Trudeau la Ottawa.
Decizia vine pe fondul presiunilor tot mai mari din partea parlamentarilor liberali, după sondaje care indică o posibilă înfrângere severă a partidului la viitoarele alegeri. Popularitatea lui Trudeau a scăzut semnificativ în ultimii doi ani, în contextul creșterii prețurilor și deficitului de locuințe.
Guvernul său minoritar a fost afectat și de demisia ministrului de finanțe și vicepremierului Chrystia Freeland luna trecută, din cauza divergențelor privind politica economică.
Parlamentul canadian își va suspenda lucrările până pe 24 martie, în loc să se reia pe 27 ianuarie, iar opoziția planificase o moțiune de cenzură la sfârșitul lunii martie. Alegerile generale trebuie să aibă loc cel târziu în octombrie, iar sondajele arată că opoziția conservatoare are un avans considerabil.
