Consumul de energie electrică va fi asigurat integral pentru malul drept al Nistrului și pentru ziua de 8 ianuarie, fără a fi nevoie de activat contractele de avarie, anunță Celula de criză de la Guvern.
Consumul energiei electrice pentru data de 7 ianuarie pe teritoriul Republicii Moldova situat pe malul drept al râului Nistru a înregistrat o scădere de 22,16% față de ziua precedentă, astfel consumul total a atins 11 772 000 kWh, fiind acoperit integral pe baza contractelor comerciale.
,,Pentru astăzi, consumul total de energie electrică va fi aproximativ egal cu cel înregistrat în ziua de ieri, iar SA „Energocom” a rezervat deja capacitatea comercială suficientă la hotarul cu România, pentru a acoperi necesarul de consum”, arată sursa citată.
Sursele utilizate pentru asigurarea consumului pe 7 ianuarie au fost:
SA „Termoelectrica” – 34,06%
SA „CET-Nord” – 5,05%
Întreprinderea de Stat „NHE Costești”– 1,36%
Energie regenerabilă – 14,36%
Soldul de import al energiei electrice (MD/ RO) – 45,17%.

Energia electrică pentru malul stâng este asigurată în continuare de MGRES, care funcționează pe bază de cărbune. În condițiile în care se înregistrează un deficit acut de energie, pentru a evita supraîncărcarea rețelei sunt efectuate deconectări în evantai, a câte 8 ore pe zi. Anterior, compania „Tiraspoltransgaz” a deconectat de la rețeaua de gaze naturale mai multe instituții publice din localitățile controlate de autoritățile constituționale, inclusiv școli, spitale și instituții culturale.
sursa: ziarulnational.md
