Primul accident a avut loc pe strada Florilor din orașul Ștefan-Vodă. În urma tamponării între două automobile, o femeie în vârstă de 76 de ani a rămas blocată într-un automobil.
La fața locului a intervenit o echipă de pompieri, care a efectuat lucrări de descarcerare. Femeia a fost evacuată și transportată la spital.
Al doilea caz s-a produs în orașul Fălești. Potrivit IGSU, în accident au fost implicate două automobile, în care se aflau patru persoane. În urma impactului, pasagerii dintr-un vehicul au fost transportați la Spitalul raional Fălești.
Circumstanțele cazurilor urmează a fi stabilite de organele de drept.
În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii IGSU au intervenit în 23 situații de risc.



