A fost creat primul implant din lume care restabilește vederea

Science a anunțat rezultatele preliminare ale studiului clinic al implantului său de retină Prima. Acesta a reușit să redea vederea la 38 de pacienți care sufereau de atrofie geografică, o formă progresivă de degenerare maculară uscată legată de vîrstă, în care se deteriorează partea centrală a retinei, prin urmare, și vederea.

Subiecții au putut demonstra o acuitate vizuală îmbunătățită la folosirea implantului Prima la 6 și 12 luni după implantare. Evaluarea a fost realizată utilizînd tabelul LogMAR. În medie, pacienții au văzut 23 de litere pînă la linia roșie (4,6 rînduri). Un participant la experiment a putut vedea 59 de litere.

Prima este o proteză vizuală care constă dintr-un implant fotovoltaic, complet fără cablu și autonom, implantat chirurgical sub retină, o pereche specială de ochelari cu o cameră și un proiector, precum și un procesor portabil care procesează imaginea pentru claritate și mărire

„Rezultatele obținute sînt o etapă importantă în tratamentul orbirii. Pentru prima dată a fost posibilă restabilirea vederii reale în retină, care s-a deteriorat din cauza degenerării maculare legate de vîrstă. Înainte de aceasta, nu existau modalități reale de tratament pentru acești pacienți”, a declarat Frank Holz, președinte și profesor la Departamentul de Oftalmologie al Universității din Bonn.

Dezvoltatorii lucrează deja asupra lansării pe piață. Fondatorul Science Corporation, Max Hodak, crede că tehnologia ar putea deveni disponibilă în cîțiva ani.

sursa: noi.md

Facebook Comments Box
SHARE

Add a new location

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.