Categorie: Noutăți
„SUNT GATA SĂ DAU AFARĂ ZECE OAMENI. ÎNTREBAREA ESTE PE CINE SĂ PUN ÎN LOC” – RECEAN, DESPRE REMANIERILE DIN GUVERN
Premierul Dorin Recean spune că a înțeles diferența dintre așteptările cetățenilor și remanierile implementate și a dat asigurări, în cadrul unei emsiuni televizate, că acestea vor continua. Șeful Guvernului a avertizat, însă, că atragerea specialiștilor profesioniști, dispuși să preia portofolii complicate, cum ar fi cel al energiei, rămâne o provocare majoră. „Acum, sunt gata să…
GUVERNUL A APROBAT REGULAMENTUL PENTRU SELECTAREA REZIDENȚILOR ȘI PROIECTELOR ÎN PARCURILE INDUSTRIALE
Cabinetul de miniștri a aprobat un nou regulament pentru organizarea concursurilor de selectare a rezidenților și proiectelor investiționale în parcurile industriale, precum și un raport-model privind activitatea acestora. Decizia urmărește să elimine deficiențele actuale și să sprijine dezvoltarea economică sustenabilă.
PARCUL ORĂȘENESC DIN LEOVA, TRANSFORMAT ÎNTR-O OAZĂ DE RELAXARE MODERNĂ CU SPRIJINUL PROGRAMULUI „SATUL EUROPEAN”
Cu o istorie de peste o jumătate de secol, Parcul orășenesc din Leova a renăscut datorită unui proiect ambițios finanțat prin Programul „Satul European”. După ani de degradare, parcul a fost modernizat pentru a răspunde cerințelor locuitorilor și vizitatorilor.
SISTEMUL DE APROVIZIONARE CU APĂ DIN BULBOACA, MODERNIZAT PRIN PROGRAMUL „SATUL EUROPEAN”
Satul Bulboaca, din raionul Anenii Noi, a înregistrat progrese semnificative în infrastructura de alimentare cu apă potabilă, grație unei investiții realizate prin Programul Național „Satul European”, ediția I. Proiectul, cu o valoare totală de 7,985 milioane de lei, a inclus reabilitarea rețelelor de apeduct pe o lungime de 15 km, instalarea a trei turnuri noi…
SITUAȚIA ENERGETICĂ DIN REGIUNEA TRANSNISTREANĂ, DISCUTATĂ ÎN ȘEDINȚA COMISIEI SPECIALE DE MONITORIZARE ȘI CONTROL PARLAMENTAR
Membrii Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova s-au reunit marți pentru a analiza situația energetică din regiunea transnistreană, municipiul Bender / Tighina și localitățile din Zona de Securitate, în contextul stării de urgență instituită pe 16 decembrie 2024.
INDEMNIZAȚIA UNICĂ LA NAȘTEREA COPILULUI VA FI DE 21.350 DE LEI DIN 2025, CU PESTE O MIE DE LEI MAI MULT
Indemnizația unică la nașterea copilului va fi majorată la 21 350 lei, începând cu 1 ianuarie 2025. Decizia a fost aprobată astăzi de Guvern. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, ALexei Buzu, a declarat în cazdrul ședinței de Guvern că indemnizația unică la nașterea copilului a crescut cu 125% față de 2021, de la 9 459…
TERMENUL PENTRU DECLARAREA BENEFICIARILOR EFECTIVI, EXTINS PÂNĂ LA FINALUL ANULUI 2025
Termenul de depunere a Declarației cu privire la beneficiarul efectiv a fost prelungită până la 31 decembrie 2025. Anunțul a fost făcut de Agenția Servicii Publice. Beneficiarul efectiv este persoana fizică ce deține sau controlează, direct sau indirect, o companie sau organizație. Declarația este esențială pentru prevenirea folosirii entităților juridice în scopuri ilegale. Declararea beneficiarilor…
VIDEO// UN AFACERIST DIN DUBĂSARI, RĂPIT ȘI TRANSPORTAT ÎN POLONIA PENTRU CĂ DEȚINEA BITCOINI. TREI INDIVIZI REȚINUȚI
Trei indivizi care au răpit și transportat în Polonia un om de afaceri din Dubăsari, pentru ca ultimul să le dea acces la un portmoneu electronic unde păstra cel puțin 400 de mii de dolari în bitcoini au fost reținuți de ofițerii INI și procurorii PCCOCS. Potrivit Poliției, bărbatul răpit urma să introducă parola de…
RISIPA ALIMENTARĂ CREȘTE DE SĂRBĂTORI: ANSA AVERTIZEAZĂ ASUPRA ARUNCĂRII A SUTE DE KILOGRAME DE MÂNCARE ANUAL
De sărbători rafturile magazinelor sunt arhipline cu produse alimentare în surplus, consumatorii sunt tentați să le cumpere fără a ține cont de etichetă, de aspectul exterior, de actele de proveniență a produselor sau de necesitățile reale de consum. Potrivit ANSA, fiecare cetățean aruncă la gunoi, anual, sute de kilograme de mâncare, iar în perioada sărbătorilor…
GUVERNUL A APROBAT: SALARIUL MINIM PE ȚARĂ VA AJUNGE LA 5.500 DE LEI ÎN 2025
Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul minim pe țară va constitui 5500 de lei lunar, cu 500 de lei mai mult. Asta pentru un program complet de lucru de 169 de ore, ceea ce reprezintă 32,54 lei pe oră. Cuantumul a fost aprobat astăzi de Guvern În 2024 salariul minim este de 5000 de lei….
