Categorie: Noutăți
NOUL PARLAMENT AL ROMÂNIEI SE ÎNTRUNEȘTE PE 20 DECEMBRIE ÎN PRIMA ȘEDINȚĂ
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat noul Parlament pentru vineri, 20 decembrie, la ora 14.00, la Palatul Parlamentului, în urma alegerilor legislative din 1 decembrie, a anunțat Administrația Prezidențială. Conform Constituției, după comunicarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare 2024, Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la…
SONDAJ// PAS, PSRM, BLOCUL „VICTORIE”, „PARTIDUL NOSTRU” ȘI MAN AR ACCEDE ÎN PARLAMENT
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidul Socialiștilor (PSRM), Blocul „Victorie”, „Partidul Nostru” și Mișcarea Alternativa Națională (MAN) ar accede în Parlament, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri anticipate. Cel puțin asta relevă datele unui sondaj IMAS, care a fost prezentat publicului miercuri, 11 decembrie curent. În total, la sondaj au participat 1.006 de persoane, iar…
MOLDOVENII, ÎNDEMNAȚI SĂ UTILIZEZE RAȚIONAL RESURSELE ENERGETICE
În ultimele zile, se atestă o cerere sporită de energie electrică, necesarul fiind suplinit de pe bursa română OPCOM, unde prețurile sunt mai mari în comparație cu luna trecută. În acest context, compania Energocom îndeamnă consumatorii să utilizeze rațional resursele energetice. Compania precizează că, dacă în perioada 1-10 decembrie 2023 cantitatea totală achiziționată din import…
INDICELE PREȚURILOR DE CONSUM ÎN REPUBLICA MOLDOVA: UȘOARĂ CREȘTERE ÎN NOIEMBRIE 2024
Biroul Național de Statistică (BNS) a publicat astăzi datele privind Indicele Prețurilor de Consum (IPC) pentru luna noiembrie 2024, evidențiind o ușoară creștere a nivelului general al prețurilor față de luna precedentă.
PLANTAȚIILE NEPRODUCTIVE VOR PUTEA FI DEFRIȘATE MAI UȘOR
Agricultorii vor putea accesa mai ușor subvențiile pentru defrișarea plantațiilor multianuale neproductive. Pentru asta, Cabinetul de miniștri a votat eliminarea cerinței, conform căreia, fermierii trebuiau să dețină legal terenul destinat defrișării de cel puțin 5 ani. Agricultorii rămân, totuși, obligați să întrețină terenurile defrișate conform bunelor practici agricole pentru următorii 3 ani. Până în prezent,…
DEFICIT DE MEDICI LEGIȘTI ÎN REPUBLICA MOLDOVA: 18 RAIOANE FĂRĂ SPECIALIȘTI
18 raioane din Republica Moldova nu dispun de un specialist care să se ocupe de investigarea medico-legală a deceselor. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a explicat că acest deficit se datorează politicii de cadre a Ministerului Sănătății din ultimii zece ani, când nu au fost alocate locuri pentru pregătirea de noi medici legiști în rezidențiat. În…
SOLICITANȚII DE COMPENSAȚII PENTRU ÎNCĂLZIRE POT CERE RECALCULAREA PLĂȚILOR
Toți solicitanții de compensații care nu sunt de acord cu plăţile stabilite pentru sezonul de încălzire sunt îndemnați să apeleza la numărul de telefon 0 8000 5000 sau serviciul de suport al Programului compensatii.gov.md. Potrivit Purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, „Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va reevalua toate cererile şi acolo unde s-au…
FOTO// 13 OBIECTIVE ARHEOLOGICE NOI, DESCOPERITE ÎN RAIONUL STRĂȘENI
Treisprezece obiective arheologice noi, necunoscute, cu urme de locuire din eneolitic (nil. V-IV î. Hr.) au fost descoperite de specialiști în raionul Strășeni. Potrivit Institutului Patrimoniului Cultural al Republicii Moldova, obiectele găsite datează din perioada târzie a epocii bronzului (sec. XVI-XII), epoca fierului (sec. XII-III î. Hr.), epoca romană târzie (sec. III-IV d. Hr.) și…
AGRESORII DIN REPUBLICA MOLDOVA, INCLUȘI ÎNTR-UN REGISTRU NAȚIONAL AL VIOLENȚEI DOMESTICE
În Republica Moldova va fi creat un registru al agresorilor în cazurile de violență împotriva femeilor și violență în familie. Conceptul sistemului informațional a fost aprobat miercuri de Guvern. Acesta va conține informații detaliate despre cazurile de violență – date despre agresori, victime, măsurile de protecție aplicate sau deciziile adoptate în privința agresorilor familiali. „Sub…
REPUBLICA MOLDOVA INSTITUIE STARE DE URGENȚĂ ENERGETICĂ PE 60 DE ZILE, ÎNCEPÂND CU 16 DECEMBRIE
Republica Moldova instituie stare de urgență energetică pe întreg teritoriul țării pe un termen de 60 de zile, începând cu data de 16 decembrie. Hotărârea a fost aprobată în ședința de astăzi a executivului. Prim-ministrul Dorin Recean va merge joi, 12 decembrie, în Parlament, pentru a cere stare de urgență în sectorul energetic. Decizia vine…
