Categorie: Noutăți
VIDEO// Protest de amploare în Valencia, în urma inundațiilor devastatoare: manifestările au degenerat în altercații
Peste 100.000 de oameni au ieșit în stradă, sâmbătă seară, în oraşul Valencia, pentru a protesta faţă de modul în care autorităţile regionale au gestionat inundaţiile devastatoare care au provocat moartea a peste 220 de persoane. Spiritele s-au încins și au avut loc ciocniri violente cu forțele de ordine. Protestatarii au cerut demisia liderului guvernului…
FOTO// Ninge în România: primii fulgi de nea au căzut la Brașov
Primii fulgi de zăpadă au cazut în această dimineață la Brașov. Ninsoarea a fost una ca-n povești, cu fulgi mari și deși. Străzile, parcurile și clădirile orașului au prins un aer festiv, exact ca în mijlocul iernii. Și în Predeal s-a așternul un start subțire de zăpadă Meteorologii estimează că ninsorile ar putea continua și…
Dronă suspectă descoperită în apropiere de Fîrlădeni
Astăzi, în jurul orei 10:00, un locuitor al satului Fîrlădeni, raionul Căușeni, a sesizat Poliția Națională cu privire la prezența unei drone suspecte în zona adiacentă localității.
ANSA lansează o nouă versiune a paginii web pentru o transparență sporită și o comunicare eficientă cu cetățenii
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat lansarea noii versiuni a site-ului oficial www.ansa.gov.md. Platforma actualizată își propune să faciliteze accesul cetățenilor Republicii Moldova la informații esențiale și actualizate despre siguranța alimentelor și sănătatea animalelor, într-un format mai transparent și ușor de utilizat.
VIDEO//Un gospodar din Drochia cultivă șapte tipuri de fructe exotice în grădina sa
A amenajat o grădină exotică în propria curte. Este vorba despre Veaceslav Zuza din orașul Drochia. Bărbatul crește arbuști de kaki, kiwi, rodii și chiar smochine. El a mărturisit că primul arbust l-a plantat acum opt ani, iar ulterior, văzând rezultate, a început să planteze și alte soiuri. VEACESLAV ZUZA, antreprenor: „Am aflat că în Moldova mai…
Prețurile lemnului de foc sunt mai mari cu până la 10% față de anul trecut
La entitățile silvice teritoriale din cadrul Agenției „Moldsilva” sunt disponibile în prezent stocuri totale de circa 91 mii de metri steri de lemn de foc. Pentru trimestrul IV al anului 2024, Moldsilva a planificat recoltări de lemn pentru foc în volum total de circa 121.600 de metri steri. Iar la data de 1 noiembrie, în…
Sâmbătă, elevii vor merge la școală pentru a recupera lecțiile pierdute
Elevii vor merge la lecții și sâmbătă, 9 noiembrie, ca să recupereze orarul zilei de vinerea trecută, 1 noiembrie, când s-au bucurat de vacanța de toamnă extinsă, transmite IPN. Ministerul Educației și Cercetării a decis în acest an ca toate vacanțele de pe parcursul anului să fie integrate, având o durată de cinci zile. Vacanța…
În R. Moldova, numărul copiilor cu miopie este în creștere
La nivel global, fiecare al treilea copil este diagnosticat cu miopie. Specialiștii spun că și în Moldova numărul copiilor care văd rău la distanță e în creștere. Genetica, lipsa plimbărilor în aer liber și lucrul intens la telefon sau laptop se numără printre cauze. Primul consult oftalmologic ar trebui să aibă loc la vârsta de…
Psihologii vor fi evaluați la fiecare cinci ani, conform noii reglementări din R. Moldova
Exercitarea profesiei de psiholog va fi reglementată în R. Moldova, urmând a fi înființat, de asemenea, și Colegiul Național al Psihologilor. Potrivit unui proiect de lege, psihologii vor fi evaluați, cu o periodicitate de cinci ani, iar Registrul unic al psihologilor va asigura evidența sistematizată a informației despre psihologii care prestează servicii de asistență psihologică…
Se respiră greu în municipiile Chișinău și Bălți din cauza poluării aerului
Agenția de Mediu a raportat că vremea stabilă, vântul slab și izolat aerul cețos „au contribuit la acumularea poluanților în aer” pe 7 noiembrie. Datele vizează municipiul Chișinău și Bălți. În ajun, în municipiul Chișinău, concentrațiile pentru monoxid de azot au depășit limitele admisibile de până la 2,4 ori, iar la Bălți valorile pentru dioxidul…
