CE CANTITATE DE GAZE NATURALE A CUMPĂRAT MOLDOVA ÎN 2024. LA CE PREȚ

Energocom a cumpărat, în perioada aprilie-decembrie 2024, peste 8,8 milioane MWh de gaze naturale (echivalentul a 830 milioane metri cubi) cu prețul mediu ponderat de 40,09 euro/MWh (sau circa 444,26 dolari SUA/ 1.000 metri cubi).

După cum informează Energocom, cea mai mare parte din gaze a fost revândută pe platforma BRM Est către SA Moldovagaz, transmite Știri.md.

„Prețul de achiziție reflectă doar costul de piață, căruia ulterior i se adaugă costuri de transport și logistice (de exemplu, o parte din gaze sunt depozitate)”, explică reprezentanții instituției.

Totodată, specialiștii menționează că pentru procedura de achiziții, au fost organizate 109 runde de licitații, respectând regulile creditului oferit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), la care au participat până la nouă competitori din Europa. Potrivit lor, 37 de runde s-au finalizat cu succes și au fost încheiate contracte de livrare.

„La toate licitațiile organizate au fost invitați și au participat reprezentanți ai instituțiilor de drept, reprezentanți ai Ministerului Energiei, Agenției Proprietății Publice, ai corpului de control al prim-ministrului și ai societății civile”, precizează membrii Energocom.

De asemenea, alte tranzacții au avut loc pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) din România.

Într-un comunicat al autorității se menționează că pentru tot volumul procurat a fost folosit creditul BERD, grantul norvegian Nansen și surse financiare proprii ale companiei.

Gazele naturale au fost achiziționate de la opt companii din UE, plus de pe BRM. Peste ⅔ din volume au provenit de la entități din România: OMV Petrom, Romgaz, Engie Energy România și BRM.

Facebook Comments Box
SHARE

Add a new location

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.