Șefa statului a afirmat că pe malul drept cetățenii sunt asigurați cu gaze naturale pentru sezonul de încălzire, iar autoritățile întreprind toate măsurile pentru asigurarea furnizării neîntrerupte a energiei electrice.
„Kremlinul folosește din nou șantajul energetic în încercarea de a destabiliza situația, de a influența alegerile parlamentare din 2025 și de a ne submina parcursul european. În astfel de momente, e important să rămânem uniți, solidari și să avem încredere în Moldova și în oamenii ei”, a declarat președinta.
În context, Maia Sandu a îndemnat cetățenii să folosească rațional energia electrică.
Compania Tiraspoltransgaz a deconectat de la rețeaua de gaze naturale 12 instituții publice din localități amplasate în Zona de Securitate, a confirmat Biroul politici de reintegrare. Este vorba de raionul Dubăsari, municipiul Tighina și din proximitatea acestuia, inclusiv patru instituții de învățământ, o instituție medicală și două instituții de cultură.
În plus, agentul termic a fost sistat pentru mai multe sedii publice din orașul Tighina, inclusiv pentru subdiviziunile teritoriale de poliție și de procuratură ale Republicii Moldova. Guvernul monitorizează situația din regiune, se mai menționează într-un comunicat emis de Biroul politici de reintegrare.
Amintim că Gazprom a confirmat oficial că suspendă livrările de gaze naturale către Republica Moldova începând cu data de 1 ianuarie 2025, ora 07:00.
