Concert de peste 1,5 milioane de lei, în Piața Marii Adunări Naționale

La nicio lună după cele trei zile de concert organizate de Guvern, concertul de rap „VibeOn” al Preturii Centru, Primăria Chișinău organizează un alt eveniment „grandios” – Chișinău Youth Fest. Hip-hop, dance, folk, rock și manele vor răsuna în inima Capitalei, pentru că Primăria Chișinău anunță că-i va aduce pe Smiley, Delia, Lupii lui Calancea, Babasha, Carla`s Dreams și The Urs.

Chișinău Youth Fest: Câte milioane lei va costa concertul din acest anImagine simbol

Concertul care va avea loc în această duminică, va costa bugetul public peste 1,5 milioane de lei, iar deși se află la a treia ediție, pentru desfășurarea lui, municipalitatea a organizat, în premieră, licitație publică, iar jurnaliștii de la Rise.md scriu că pentru a evita procedura, anii trecuți a contractat direct mai multe companii și persoane fizice cu care a semnat contracte de mică valoare.

Potrivit jurnaliștilor, compania câștigătoare a fost DVV SHOW SRL, care a și propus cel mai mic preț. Anterior, firma a mai fost implicată în organizarea Chișinău Youth Fest. În 2022, a fost contractată pentru a asigura evenimentul cu echipament, iar în 2023 – pentru organizare artistică și muzicală. Primăria i-a plătit atunci 145.000 de lei și, respectiv, 260.000 de lei.

Inițial, Chișinău Youth Fest 2024 a fost preconizat pentru 11 august, iar jurnaliștii au solicitat Direcției Educație, Tineret ți Sport, responsabilă de achiziție și concert, să spună dacă oferta nu a suferit modificări și dacă cele 1,5 milioane de lei acoperă integral costul concertului.

Deși termenul legal pe care Direcția l-a avut la dispoziție pentru a expedia un răspuns a fost depășit, până la publicare articolului, responsabilii de la Primăria Chișinău nu au oferit nici un răspuns.

Tot în această perioadă se desfășoară și Zilele Chișinăului peste hotare, iar pentru seria de concerte care au loc în România, Spania, Italia și Austria, Primăria a alocat 12 milioane de lei.

sursa: Rise.md

Facebook Comments Box
SHARE

Add a new location

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.