CONCURS PENTRU SELECTAREA MEMBRULUI REPUBLICII MOLDOVA ÎN CPT: DOSARELE POT FI DEPUSE PÂNĂ LA 24 IANUARIE 2025

Republica Moldova a lansat concursul pentru selecția unui candidat la funcția de membru al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT). Persoanele interesate își pot depune dosarele până pe 24 ianuarie 2025, ora 17:00, conform regulamentului aprobat de Comisia parlamentară specială.

Membrii CPT sunt aleși conform prevederilor Convenției Europene pentru Prevenirea Torturii. Aceștia trebuie să fie personalități cu o înaltă moralitate, recunoscute pentru competența lor în domeniul drepturilor omului sau pentru experiența profesională în domenii relevante. Activitatea în cadrul CPT se desfășoară cu titlu individual, membrii fiind experți independenți și imparțiali.

CONDIȚIILE DE PARTICIPARE

Candidații trebuie să întrunească mai multe criterii, inclusiv:

  • cetățenia Republicii Moldova;
  • reputație profesională și morală ireproșabilă;
  • diplomă de licență și studii de specialitate relevante pentru aplicarea Convenției;
  • cunoașterea aprofundată a limbii engleze sau franceze.

De asemenea, candidații nu trebuie să fie responsabili, la nivel guvernamental central, pentru definirea politicilor naționale în domeniul vizat de Convenție.

PROCESUL DE SELECȚIE

Comisia parlamentară specială va analiza dosarele depuse, urmând să selecteze candidații admiși la interviu. Ulterior, o listă cu trei candidați va fi transmisă Biroului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care va întocmi lista finală. Membrii CPT sunt desemnați de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, prin majoritate absolută de voturi.

ROLUL CPT

Comitetul European pentru Prevenirea Torturii efectuează vizite la locurile de detenție pentru a evalua tratamentul aplicat persoanelor private de libertate. Scopul acestor misiuni este de a formula recomandări către statele membre, pentru a îmbunătăți protecția acestor persoane împotriva torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.

Republica Moldova, care a ratificat Convenția în 1997, are obligația de a desemna un reprezentant în cadrul CPT.

Facebook Comments Box
SHARE

Add a new location

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.