Consiliul Comunal Boghenii Noi din raionul Ungheni a decis, prin hotărârea nr. 6/4 din 07 iulie 2025, să inițieze procesul de amalgamare voluntară a comunei Boghenii Noi cu satul Măgurele și comunele Hîrcești și Sinești din același raion. Decizia a fost luată în temeiul legislației privind administrația publică locală și amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale.
Potrivit documentului, propunerea de amalgamare a fost prezentată de primarul comunei Boghenii Noi și acceptată de consiliu, fiind delegată o echipă de lucru care va coordona toate demersurile necesare. Din acest grup vor face parte primarul, secretarul consiliului local și perceptorul fiscal.
Membrii echipei vor analiza aspectele legislative și vor pregăti propunerile concrete pentru eficientizarea procesului de amalgamare. Decizia consiliului comunal va fi comunicată autorităților competente pentru avizul necesar și va fi inclusă în Registrul de Stat al actelor locale. Amalgamarea ar urma să intre în vigoare după expirarea unui termen de 30 de zile de la data comunicării la Judecătoria Ungheni.
Consiliul Comunal Boghenii Noi și-a asumat responsabilitatea de a informa și consiliile locale din Hirești și Sinești, pentru a iniția și acolo procedurile de amalgamare voluntară. De asemenea, se va acorda suport administrativ în această perioadă de tranziție.
Procesul de amalgamare urmărește să optimizeze activitatea administrației publice locale și să aducă beneficii suplimentare comunităților implicate.