Astăzi se anticipează un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru mai mic cu 10% față de ziua precedentă, 11 ianuarie. Pentru a acoperi cererea de consum a R. Moldova, compania de stat „Energocom” anunță că a rezervat capacitatea comercială necesară la hotarul cu România, astfel va putea importa electricitate atât în baza contractelor bilaterale, cât și a achizițiilor de pe bursă.
Pe 11 ianuarie, malul drept al râului Nistru a înregistrat un consum total de 13 792 000 kWh, fiind acoperit integral pe baza contractelor comerciale, fără necesitatea activării contractelor de avarie. Vârful de consum al energiei electrice a fost înregistrat între orele 18:00 și 20:00, cu un consum maxim de 921 MW.
Sursele de energie utilizate:
SA „Termoelectrica” – 29,89 %
SA „CET-Nord” – 4,32 %
Întreprinderea de Stat „NHE Costești” – 1,17 %
Energie regenerabilă – 11,26%
Soldul de import al energiei electrice (MD/RO) – 53, 36 %.
Nu sunt înregistrate dificultăți nici la acoperirea consumului de energiei electrică pentru data de 12 ianuarie 2025. Furnizorul central al energiei electrice, SA „Energocom”, a informat despre rezervarea capacității comerciale suficiente la hotarul cu România.
De asemenea, în sectorul gazelor naturale și în cel al energiei termice unitățile de producție de pe malul drept funcționează în regim normal, conform programului, iar avarii sau incidente nu au avut loc.
În ceea ce privește malul stâng al râului Nistru, consumul total de energie electrică a fost de 3 672 000 kWh, electricitate produsă în proporție de peste 90% de către centrala de la Cuciurgan. Factorii de la Tiraspol recurg în continuare la deconectări în evantai ca urmare a deficitului acut de energie electrică, în condițiile în care MGRES/ Centrala de la Cuciurgan și hidrocentrala de la Dubăsari nu au capacitatea de producție suficientă.
Pentru 12 ianuarie, deconectările energiei electrice, în regiunea transnistreană, vor avea loc o dată pe zi cu durata de 3 ore, în intervalele 13:00 – 16:00 pentru o parte din locuitori, între orele 16:00 – 19:00 pentru o altă parte și între orele 19.00 – 22.00.
Deconectările vizează și satele Copanca și Varnița, controlate de autoritățile constituționale. Guvernul a întreprins deja o serie de măsuri pentru a ajuta locuitorii afectați de lipsa de curent, iar discuțiile privind potențialele ajutoare continuă.
