DOC // CONSILIUL COMUNAL VĂSCĂUȚI A APROBAT BUGETUL PENTRU 2025 ÎN PRIMA LECTURĂ

Văscăuți, raionul Florești – Consiliul Comunal Văscăuți a adoptat, în cadrul ședinței din 9 decembrie 2024, bugetul local pentru anul 2025, în prima lectură. Potrivit deciziei nr. 07/01, veniturile totale estimate pentru anul viitor se ridică la 7.230,8 mii lei, iar cheltuielile prevăzute sunt de aceeași valoare, ceea ce asigură un buget echilibrat. De asemenea, soldul bugetar pentru anul următor este estimat la 452,3 mii lei.

Decizia a fost luată pe baza raportului prezentat de contabila-șefă și conform prevederilor legale privind finanțele publice locale și administrația publică locală. Documentul a fost analizat în detaliu în cadrul consultărilor publice, procesul-verbal al ședinței fiind datat 25 noiembrie 2024.

Președintele ședinței, Soroceanu Liviu, și secretara Consiliului Local, Barba Zinaida, au contrasemnat documentul oficial, marcând astfel un pas important în planificarea administrativ-financiară a comunei pentru anul 2025.

dp_675bffd2355ff

Facebook Comments Box
SHARE

Add a new location

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.