„ISTORIA COMUNISMULUI DIN ROMÂNIA” DEVINE DISCIPLINĂ OBLIGATORIE ÎNCEPÂND CU 2025

„Istoria comunismului din România” devine disciplină obligatorie în şcolile româneşti începând din anul şcolar 2025 – 2026. Ea va fi predată elevilor din clasele XII-a , respectiv a XIII-a (învăţământ seral şi cu frecvenţă redusă). Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declara că toţi elevii de liceu vor parcurge disciplina.

„Nostalgia după vremuri de tristă amintire are cauze complexe, însă una dintre cele mai importante dintre aceste cauze este necunoașterea faptelor istorice. Fenomenul este îngrijorător cu atât mai mult cu cât pare să fie înregistrat în cadrul diferitelor categorii de vârstă, inclusiv în rândul tinerilor care nu au trăit nici măcar o zi în regimul comunist. Unii fiind născuți chiar după aderarea României la NATO sau la Uniunea Europeană”, a declarat luni ministrul Ligia Deca.

La orele de „Istoria comunismului din România”, elevii vor studia despre instituţiile și politicile din perioada regimului comunist, dar și despre represiune şi formele de rezistenţă, iar materia va cuprinde și studii de caz.

Materia este structurată în 13 capitole, organizate cronologic și tematic, atingând subiecte precum instituţii de stat şi de partid, relaţii internaţionale, politici represive, structuri sociale şi politici în domeniul educaţiei, sănătăţii şi culturii.

Facebook Comments Box
SHARE

Add a new location

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.