Autoritățile administrației publice locale din Republica Moldova beneficiază de un nou instrument modern de gestionare a datelor geografice, odată cu lansarea Geoportalului SIGSNL (Sistem Informațional Geografic de Stat la Nivel Local), destinat sprijinirii planificării și optimizării activităților administrative la nivel local. Platforma, dezvoltată sub Programul USAID/Comunitatea mea (2021-2026) în colaborare cu Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru și Î.S. INGEOCAD, oferă autorităților locale acces la date spațiale precise și actualizate, facilitând o guvernare mai transparentă și eficientă.
Pentru autoritățile publice locale, SIGSNL reprezintă un sprijin real în luarea deciziilor informate, optimizarea resurselor și gestionarea proiectelor infrastructurale. Platforma permite identificarea locațiilor ideale pentru investiții, gestionarea eficientă a urgențelor și a situațiilor de criză, precum și planificarea urbană durabilă, asigurând un echilibru între dezvoltarea urbană și conservarea mediului.
La nivel central, SIGSNL permite monitorizarea infrastructurii publice și planificarea teritorială eficientă, oferind un suport important în administrarea resurselor și în sprijinirea dezvoltării echilibrate a comunităților.
Prin integrarea datelor geospațiale, Geoportalul SIGSNL reprezintă un pas semnificativ spre o administrație publică mai eficientă și mai transparentă, răspunzând nevoilor comunităților și susținând dezvoltarea durabilă la nivel local și național.
