Ministerul Culturii a anunțat aprobarea Calendarului activităților culturale din cadrul apelului I – sesiunea 2025 a Programului Național „Acces la cultură”. Astfel, 40 de inițiative culturale din întreaga Republică Moldova vor beneficia de finanțare în prima etapă, valoarea totală a sprijinului oferit depășind 10,5 milioane de lei.anexa-ord-266-2025
Fondurile vor fi direcționate către acele zone în care cultura este cel mai puțin accesibilă: case de cultură din mediul rural, biblioteci, școli, muzee și spații publice. Obiectivul principal este revitalizarea vieții culturale locale și apropierea actului artistic de comunități.
Programul „Acces la cultură” susține:
-
evenimente menite să apropie generațiile și să creeze legături între copii, părinți și bunici;
-
ateliere creative și spectacole interactive care stimulează imaginația și participarea activă a publicului;
-
proiecte culturale care valorifică patrimoniul local, tradițiile și talentele artistice din comunități.
Potrivit Ministerului Culturii, selecția celor 40 de proiecte finanțate este doar prima etapă a apelului național. Celelalte inițiative preselectate – în total 159 – vor intra treptat în faza de finanțare, pe măsură ce vor fi definitivate bugetele și planificările activităților. În paralel, instituția anunță pregătiri pentru lansarea celui de-al doilea apel al programului.
„Acces la cultură nu este doar un slogan. Este o misiune. Pentru că acolo unde ajunge cultura, crește și speranța”, transmite Ministerul Culturii într-un comunicat.
Programul reprezintă una dintre cele mai consistente intervenții publice din ultimii ani pentru susținerea culturii la nivel local, oferind atât finanțare, cât și recunoaștere pentru inițiativele care contribuie la îmbunătățirea vieții culturale din Republica Moldova.