Un anunț de pe o platformă online, ar sugera că terenul și imobilele fostului Aeroport Internațional Cahul au fost scoase la vânzare de către proprietari, prețul indicat fiind de 2,5 milioane de euro. Proprietara neagă că ar vinde terenul, susţinând că vrea doar să atragă un investitor.
Subiectul a provocat reacții în presă şi printre internauți, iar Autoritatea Aeronautică Civilă (CAA) a fost nevoită să facă anumite precizări referitor la statutul acestui aeroport.
„Este o eroare. Nu vând nimic. De fapt sunt în căutarea unor potenţiali investitori pentru dezvoltarea acestui aeroport”, a declarat antreprenoarea.
Tatiana Bodaşco a precizat că a avut discuţii cu specialişti din domeniul insfrastructurii aeroportuare din Republica Moldova, iar în următoarele două săptămâni va avea negocieri şi cu potenţiali investitori, dar a refuzat să dea detalii despre ei.
Anterior, Consiliul Raional Cahul a anunțat că este gata să vândă cu 3,5 milioane de lei pachetul de acțiuni pe care-l deține la Aeroportul Internațional Cahul.
Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) din Republica Moldova a declarat că terenul ex-aeroportului și bunurile acestuia se află în proprietate privată, iar infrastructura – în stare critică.
sursa: https: mold-street.com
