R. Moldova își va reduce stocurile de gaze naturale impuse de Energocom, de la circa 100 de milioane de metri cubi, la circa 50 de milioane de metri cubi, pentru stocurile care urmează a fi plasate comercial pe piață. Măsura a fost votată de către miniștri, în cadrul ședinței de Guvern, miercuri, 2 octombrie.
Motivul invocat de ministrul Energiei Victor Parlicov este că R. Moldova are deja anumite stocuri de gaze comerciale și nu este nevoie ca Energocom să facă alte stocuri suplimentare, iar alt motiv ar fi faptul că „în România spațiul de stocare este limitat și directiva europeană permite ca R. Moldova să limiteze volumul de gaze în baza directivei, dacă există constrângeri de ordin fizic înafara R. Moldova.”
Totodată, Guvernul a aprobat Planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2024-2025, care va asigura securitatea energetică a țării
Menținerea stocurilor de securitate de gaze naturale, diversificarea surselor de aprovizionare și utilizarea combustibililor alternativi sunt câteva dintre măsurile prevăzute în Planul de pregătire pentru sezonul de încălzire 2024 – 2025, aprobat, astăzi, în cadrul ședinței Executivului.
Documentul stabilește măsurile necesare pentru asigurarea securității energetice a R. Moldova, în contextul riscurilor legate de întreruperea aprovizionării cu gaze naturale din partea „Gazprom”.
sursa: zdg.md
