Satul Șestaci din raionul Șoldănești devine un exemplu de modernizare și dezvoltare prin implementarea a două proiecte majore derulate în cadrul Programului Național „Satul European”. Grație investițiilor guvernamentale, localitatea beneficiază acum de acces la apă potabilă și de un sistem de iluminat stradal extins, esențiale pentru bunăstarea comunității.
Sistem modern de apă potabilă
Primul proiect, „Forarea fântânii arteziene și construcția rețelei de apeduct și canalizare”, a fost finanțat în cadrul primei ediții a Programului „Satul European” cu peste 8,3 milioane de lei, alocați de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.
În prima etapă, s-au realizat forarea unei fântâni arteziene, instalarea unui turn de apă cu o capacitate de 50 m³ și a unei stații de dezinfectare a apei. Totodată, au fost construiți 4 kilometri de rețele, din cei 12 km necesari pentru a asigura apă potabilă tuturor celor 480 de gospodării. În această etapă, 100 de gospodării, Oficiul medicilor de familie, grădinița, doi agenți economici și un locaș de cult au fost conectate la rețea.
Primarul Iacob Guja a subliniat importanța proiectului: “Problema accesului la apă potabilă sigură a fost una critică pentru noi. Fântânile din localitate erau insuficiente și multe dintre ele poluate, ceea ce afecta sănătatea locuitorilor. Extinderea rețelelor va asigura apă pentru toate gospodăriile și instituțiile sociale, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de trai și la dezvoltarea durabilă a comunității noastre.”
În cadrul celei de-a doua ediții a Programului „Satul European”, autoritățile locale vor extinde rețelele de apă cu încă 8 kilometri, pentru a acoperi întreaga localitate.
Iluminat stradal extins pentru siguranța locuitorilor
Al doilea proiect, realizat prin Programul „Satul European Expres”, a vizat extinderea rețelei de iluminat stradal. Cu o finanțare de 250.000 de lei, s-au construit 1,2 km de rețele noi, au fost instalați 9 piloni și 22 de becuri LED, alături de un punct de control digital.
Datorită acestei investiții, acoperirea iluminatului public a crescut la 95%, oferind un plus de siguranță și confort pentru cei 1.100 de locuitori, mai ales pe timp de noapte.
Impactul investițiilor asupra comunității
Proiectele de infrastructură derulate în Șestaci reflectă angajamentul autorităților de a alinia standardele de trai din mediul rural la cele europene. Implementarea acestora contribuie la îmbunătățirea infrastructurii sociale, la atragerea de noi investiții și la crearea unui mediu propice dezvoltării comunității.
Astfel, Șestaci devine un model de succes pentru alte localități din Republica Moldova, demonstrând că investițiile strategice pot transforma semnificativ viața cetățenilor.
