Pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski a semnat ordinul prin care introduce stare de urgență în economie, în condițiile în care nu există o certitudine că rușii vor mai livra, începând cu 1 ianuarie 2025, gaz natural în stânga Nistrului. Stare de urgență va fi valabilă 30 de zile. Ordinul prevede printre altele interzicerea livrărilor de resurse energetice de orice fel în afara regiunii. Deocamdată nu se știe dacă este vizat și malul drept al Nistrului.
Printre principalele măsurile de urgență care vor fi impuse se numără:
- raționalizarea consumului de gaze naturale și a altor resurse energetice;
- crearea condițiilor pentru formarea unei rezerve de stat de resurse energetice;
- stabilirea unei proceduri speciale pentru achiziționarea de gaze naturale și alte resurse energetice;
- stabilirea unei interdicții privind exportul de resurse energetice de către organizații;
- instituirea de restricții privind anumite activități financiare și economice, inclusiv circulația mărfurilor, a resurselor financiare și prestarea de servicii;
- stabilirea unor proceduri speciale pentru vânzarea, achiziționarea și distribuirea alimentelor și a produselor de primă necesitate.
De la 1 ianuarie 2025 ar putea fi oprit tranzitul gazelor rusești prin Ucraina. Anterior, autoritățile de la Kiev au declarat că nu intenționează să prelungească contractul de tranzit al gazelor rusești către țările europene.
R. Moldova primește gaz de la Rusia în baza unui contract care este valabil până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Cele 5,7 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, livrate de Gazprom ajung în stânga Nistrului, la centrala de la Cuciurgan, de la care malul drept cumpăra anterior circa 90% din necesarul de energie electrică.
