CAHUL: UN COPIL, LOVIT DE UN AUTOMOBIL A DECEDAT LA SPITAL

Un copil, de șase ani, a fost lovit de o mașină, după ce acesta a vrut să treacă neregulamentar strada. Din nefericire minorul s-a stins din viață pe patul de spital.

Imagine simbol

Accidentul s-a produs în jurul orei 17:00, la Cahul, anunță Poliția, transmite Știri.md.

„În urma cercetărilor preliminare s-a stabilit că, victima, un copil de șase ani a început traversarea neregulamentară a carosabilului (în afara marcajului sau a indicatorului care permite trecerea), moment în care a fost tamponat de un Opel condus de un bărbat de 39 de ani.

În urma impactului, minorul a suferit multiple leziuni corporale și a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Cahul, unde a fost internat, însă, din nefericire, a decedat la scurt timp”, comunică oamenii legii.

În acest context, Poliția a venit cu un apel către adulți: „Monitorizați și însoțiți minorii, în special la traversarea carosabilului”.

Totodată, Poliția a precizat că șoferul deține permis de conducere corespunzător categoriei vehiculului și a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

La acest moment se întreprind toate măsurile necesare pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii accidentului.

Facebook Comments Box
SHARE

Add a new location

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.