Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a avut o întâlnire de lucru cu președintele Gazprom, Alexei Miller, anunță Serviciul de presă al Ministerului Energiei. „Părțile au discutat despre livrările de gaze naturale în Republica Moldova (în regiunea transnistreană) în baza contractului existent după 1 ianuarie, în special în cazul în care tranzitul prin Ucraina este întrerupt”, informează sursa citată, fără să precizeze dacă s-a ajuns la vreo decizie în acest sens.
În cadrul întrevederii, au fost prezentați membrii Consiliului de Administrației ai SA Moldovagaz, propuși de Ministerul Energiei. Aceștia sunt Dorin Junghietu pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație, Vadim Ceban pentru funcția de vicepreședinte, Eduard Calancea și Radu Mandraburca, pentru funcțiile de membru al Consiliului de Administrație. În viitorul apropiat, candidaturile respective vor fi supuse procedurii repetate de votare.
De asemenea, părțile au discutat soluționarea datoriei Moldovagaz față de Gazprom.
„În acest context, părțile au convenit că vor relua consultările pe această chestiune”, precizează sursa citată.
sursa: jurnal.md