Inspectorii de mediu din Hîncești au desfășurat recent razii pentru a verifica respectarea legislației de mediu pe raza raionului. În urma controalelor, au fost identificate mai multe încălcări, fiind aplicate sancțiuni contravenționale pentru activități care afectează resursele naturale.
În extravilanul localității Pașcani, a fost depistat un cetățean care a tăiat ilegal un arbore din specia salcie. Pentru această abatere, inspectorii au întocmit un proces-verbal contravențional, iar persoana responsabilă va trebui să achite prejudiciul cauzat mediului.
De asemenea, echipele de control au oprit și verificat mai multe unități de transport pentru a evalua corectitudinea transportării masei lemnoase. În urma acestor verificări, au fost constatate nereguli, fiind aplicate două sancțiuni contravenționale.
Pe lângă controalele legate de tăierile ilegale și transportul lemnului, inspectorii au monitorizat și activitățile de vânătoare desfășurate legal în raion. Acțiunile au vizat respectarea normelor cinegetice și prevenirea braconajului în rândul colectivelor de vânători aflați la vânătoarea legală de fazan și specii de răpitori.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii să respecte legislația de mediu și să semnaleze orice încălcare autorităților competente, pentru a proteja resursele naturale ale țării.