Ilie Postică este un exemplu de perseverență, dedicare și credință. Născut în satul Costești, raionul Ialoveni, a urmat inițial un traseu teologic, absolvind Seminarul Teologic Liceal din Zabriceni. Însă, viața l-a purtat pe un drum diferit, în Italia, unde a descoperit o nouă pasiune și vocație – arta pizzariei. De-a lungul anilor, a reușit să îmbine cu succes rolul de diacon cu cel de pizzar, obținând recunoaștere internațională, inclusiv un loc doi doi ani consecutiv la Campionatul Mondial de Pizza din Rimini. În acest interviu, Ilie Postică ne vorbește despre începuturile sale, provocările întâmpinate și viziunea sa asupra viitorului.
Despre parcursul personal și profesional
Cum a început aventura ta în domeniul Horeca?
Astăzi o spun cu zâmbetul pe buze, dar adevărul este că nu eu am ales această meserie. Consider că a fost voia Domnului. Din necesitate, pur și simplu, m-am trezit că trebuia să fac ceva pentru a supraviețui. Nu am avut timp să mă răsfăț sau să mă gândesc prea mult. Am ajuns în Italia, unde fratele meu lucra ca pizzar. El mi-a găsit un loc de muncă la un alt restaurant al aceluiași patron, și de aici a început totul.
A fost o pasiune din copilărie sau ai descoperit-o mai târziu?
Să spunem că, din copilărie, îmi plăcea să „îmi bag nasul” în bucătărie, fără să mă gândesc vreodată că aceasta îmi va deveni o profesie. Dar, inconștient, cred că de mic am avut această înclinație spre gastronomie.
Provocările din Italia
Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat în Italia, atât profesional, cât și personal?
Greutățile și provocările m-au însoțit încă din copilărie. La 13 ani am rămas fără mamă, iar fratele meu era deja plecat în Italia. Acest lucru nu mi-a fost de ajutor, însă pe această cale vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au primit și m-au susținut – fie financiar, moral sau psihologic. Doresc să amintesc aici părintele Filaret (Dumnezeu să-l ierte), părintele Vasile Ciobanu, rudele și apropiații mei.
Odată ajuns în Italia, provocările s-au intensificat. M-am simțit catapultat într-o lume total necunoscută, cu o limbă pe care nu o cunoșteam, o cultură diferită. Cele mai mari obstacole la început au fost de ordin economic, lingvistic și cultural.
Despre diaconie și pasiunea pentru pizza
Cum reușești să îmbini rolul de diacon cu cel de pizzar?
Aș spune că doar cu ajutorul lui Dumnezeu. Pare imposibil, dar cred cu tărie că, atunci când pui dragoste în ceea ce faci, reușești. Legătura dintre cele două vocații este, de fapt, dragostea. În slujire, este vorba de dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele, iar în brutărie, este dragostea pentru ceea ce fac și pentru ceea ce ofer.
Ce înseamnă pentru tine să fii diacon și cum îți practici credința în Italia?
Pentru mine, slujirea ca diacon este o responsabilitate, o chemare la care am răspuns cu ascultare. Nu este o profesie, ci un dar de la Dumnezeu, pentru a sluji prin oameni și pentru oameni. Încerc să fiu prezent la slujbele de duminică și la marile sărbători, și, pe cât posibil, să fiu aproape de Dumnezeu. Este obositor, dar nu imposibil – cu ajutorul Lui, toate se fac.
Competiția mondială de pizza de la Rimini
Cum ai ajuns să participi la Campionatul Mondial de Pizza din Rimini?
A fost o provocare pe care mi-am propus să o înfrunt. Mi-am luat inima în dinți și m-am înscris, după care am început pregătirile. Am mers fără mari așteptări, cu gândul să dau tot ce pot. Spre surprinderea mea și a celor din jur, am reușit să obțin locul doi la nivel mondial chiar din prima încercare. Mi-a fost greu să cred la început, dar cu timpul am realizat că acești 20 de ani de muncă nu au fost în zadar.
Ce a fost cel mai dificil în competiție și ce emoții ai trăit?
Cel mai dificil a fost să îmi păstrez concentrarea într-un mediu necunoscut, unde condițiile pentru aluat erau imprevizibile. De obicei, aluatul trebuie să stea la cald, însă la competiție poți nimeri o zi în care sunt doar 3 grade Celsius, ceea ce necesită ajustarea parametrilor pentru a obține aluatul perfect la momentul jurizării. Acest aspect mi-a dat cele mai mari bătăi de cap, deoarece orice mică variație influențează rezultatul final. La competiție, fiecare mișcare este urmărită de jurați, iar timpul este limitat. Am avut nevoie de concentrare maximă, iar fiecare detaliu a contat.
Planuri de viitor și legătura cu Moldova
Ai planuri de viitor legate de Moldova?
Deocamdată nu am planuri mari pentru Moldova, dar nu exclud posibilitatea unui proiect în viitor. Sunt deschis la idei, dacă se vor găsi oameni care să creadă în ceea ce s-ar putea face. Momentan, sunt implicat într-un parteneriat aici, în Italia, de peste șase ani. Viitorul îl las în voia Domnului.
Te gândești vreodată să te întorci acasă?
Acasă este acolo unde îmi este familia. M-am născut în Moldova și mereu mă va atrage, dar, la moment, nu văd un motiv suficient de puternic pentru a lăsa Italia. Totuși, toate sunt în mâinile lui Dumnezeu.
Ce sfaturi ai pentru tinerii din Moldova care vor sa lucreze în gastronomie sau sa își urmeze o pasiune în străinătate?
Le recomand să investească în educația lor, să urmeze cursuri, să citească și să se specializeze. Este important să înțeleagă o meserie la 360 de grade și să accepte concurența sănătoasă, care te ajută să crești și să evoluezi. Cât despre plecarea în străinătate, fiecare trebuie să decidă pentru sine, dar să nu se teamă de eșecuri.
Ce așteptări ai pentru anul viitor la Rimini?
Ce așteptări pot sa am, sa fac mai bine decât am făcut acești doi ani la rând, însă sunt conștient că nu va fi ușor, sunt persone care concurează de 20 de ani și nu au urcat niciodată pe podium, în cazul meu a fost mai mult decât bine decât la ei dar vreau sa demonstrez ca nu a fost întâmplător, de asta țin sa spun la toți ca o data poți sa câștigi dar a doua oară să te reconfirm este cu mult mai greu, și cred ca la anul viitor va fi încă mai greu dar nu lăsăm mâinile în jos, mergem cu curaj și cu credință ca totul va fi bine.