Peste 6 milioane de lei, amenzi aplicate alegătorilor corupți

Centrul Național Anticorupție informează că, până la 15 noiembrie curent, a aplicat amenzi de peste 6 150 000 de lei pentru corupere electorală pasivă, pe marginea proceselor-verbale recepționate de la Poliție.

Potrivit CNA, amenzile per caz au variat între 25 000 și 37 500 de lei. Persoanele au fost sancționate pentru pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje, sub orice formă, care nu i se cuvin, cu scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale.

În prezent, CNA examinează procesele-verbale recepționate de la IGP, urmând să ia decizii pe marginea lor. Cei care au comis fapte contravenționale pot fi eliberate de răspundere dacă s-a autodenunţat şi au contribuit activ la descoperirea ori la contracararea faptei de corupere electorală.

sursa: ipn.md

Facebook Comments Box
SHARE

Add a new location

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.