PLANUL NAȚIONAL DE ADERARE 2025-2029, DISCUTAT ÎN PARLAMENT: PAȘI CONCREȚI PENTRU INTEGRAREA ÎN UE

Planul național de aderare pentru anii 2025 – 2029 a fost consultat la Parlament. Documentul a fost prezentat în cadrul unei ședințe de lucru de către Secretarul de stat al Guvernului pentru integrare europeană, Rodica Crudu, care s-a referit la etapele de elaborare a Planului național de aderare pentru anii 2025 – 2029, structura, cele mai importante prevederi ale documentului și esența programului. La discuții au participat deputați, funcționari ai Secretariatului Parlamentului, precum și membri ai grupurilor de lucru implicate în procesul de elaborare a Planului național de aderare.

Programul național de aderare este principalul document pentru planificarea și monitorizarea îndeplinirii obligațiilor generate și asumate în timpul negocierilor de aderare. Acesta definește prioritățile, acțiunile, dinamica și resursele necesare pentru armonizarea legislației naționale cu acquis-ul UE, precum și activitățile de adaptare a instituțiilor naționale la structurile administrative ale Uniunii Europene. Documentul conține acțiuni normative de aliniere la acquis-ul UE (Anexa A) și acțiuni de implementare a acquis-ului UE și de dezvoltare a capacităților administrative (Anexa B).
„E un plan pe cât de ambițios, pe atât de realist. Integrarea în Uniunea Europeană rămâne prioritatea zero pentru țara noastră. Știrea de joi, care prevede că UE va acorda țării noastre un suport financiar în valoare de 1,8 miliarde de euro, este un semnal pozitiv, care ne încurajează să accelerăm acțiunile în parcursul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a menționat vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman.

„Acesta este principalul document de planificare strategică la nivel de țară, în contextul parcursului european al Republicii Moldova. Planificarea, diligența, corectitudinea ne va ajuta să evoluăm, astfel încât să devenim parte a marii familii europene. Până în prezent, am reușit să înregistrăm progrese fără precedent. Acum, sarcina noastră este să menținem același nivel de calitate, același angajament de care am dat dovadă până acum”, a adăugat Rodica Crudu, Secretar de stat al Guvernului pentru integrare europeană.

Opiniile și propunerile formulate de participanții la ședință urmează a fi examinate și luate în considerare la definitivarea documentului. Planul național de aderare pentru anii 2025 – 2029 mai este consultat cu societatea civilă, cu experții din domeniul economic, academic, sectorul privat etc. Ulterior, documentul va parcurge etapele de avizare și promovare spre examinare în ședința Guvernului.

https://realitatea.md/planul-national-de-aderare-2025-2029-discutat-in-parlament-pasi-concreti-pentru-integrarea-in-ue/

Facebook Comments Box
SHARE

Add a new location

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.