RAZIE ÎN PĂDURILE DIN DONDUȘENI: ZECI DE CUBI DE LEMN EXPLOATAȚI ILEGAL ȘI SANCȚIUNI APLICATE

Inspectorii de mediu din Dondușeni, în colaborare cu angajații Ocolului Silvic Dondușeni, au desfășurat o amplă razie pentru combaterea tăierilor ilegale de arbori, descoperind multiple încălcări ale legislației silvice.

Tăieri ilegale în fondul forestier

În sectorul 7 al Ocolului Silvic Dondușeni au fost identificate două cazuri de tăiere ilegală, persoanele responsabile fiind amendate, iar prejudiciul recuperat. Un alt caz de exploatare ilegală a masei lemnoase, în sectorul 1, a fost sancționat conform legii.

Pădurile primăriilor, afectate grav

Verificările au arătat defrișări masive în pădurile gestionate de administrațiile locale:

  • Cernoleuca: 106 cioate, 4,637 m³ lemn tăiat ilegal
  • Scăieni: 76 cioate de salcâm, 3,817 m³
  • Frasin Sud: 16 cioate, 2,072 m³
  • Frasin Nord-Vest: 13 cioate, 1,372 m³

Investigații comune cu Poliția

În pădurea primăriei Crișcăuți au fost identificate 20 de cioate (0,766 m³), iar în Corbu, 14 cioate de salcâm (1,289 m³), în urma acțiunilor comune cu Poliția Dondușeni și Societatea Vânătorilor și Pescarilor.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului avertizează că tăierile ilegale afectează grav ecosistemele și va continua controalele, aplicând sancțiuni drastice. Cetățenii sunt îndemnați să raporteze orice activitate suspectă!

Facebook Comments Box
SHARE

Add a new location

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.