Meteorologii avertizează că iarna aceasta ar putea fi foarte geroasă, cu multe precipitații, după ce, în anii anteriori, zăpada a fost aproape inexistentă în unele zone ale țării.
Fenomenul cunoscut sub numele de „vortex polar slab” ar fi de vină, permițând aerului rece de la Polul Nord să ajungă în zonele temperate.
Vortexul polar este un ciclon de aer rece care se formează deasupra Polului Nord și joacă un rol esențial în circulația aerului rece. Atunci când vortexul este puternic, aerul rece rămâne în regiunile polare, protejând zonele temperate.
Când este slab, aerul rece pătrunde spre sud, provocând ierni mai severe în Europa și America de Nord. De asemenea, aerul mai cald poate intra în regiunile reci, aducând modificări de temperatură și precipitații.
Zăpada acumulată în luna octombrie, în special în Siberia, influențează vortexul polar, spun meteorologii.
sursa: stirileprotv.ro