„Sunt arbitrul propriului business” Nicolae Corobca, Director General C1 Holding

Nicolae Corobca are 34 de ani și este originar din satul Săseni, raionul Călărași. A absolvit Universitatea Tehnică a Moldovei, Facultatea Energetică și Inginerie Electrică, obținând titlul de licențiat în managementul calității. Din 2014, s-a stabilit în orașul Naperville, Illinois (SUA), unde, prin muncă și determinare, a reușit să construiască o afacere solidă în domeniul transportului de mărfuri. Astăzi, după aproape un deceniu de activitate, Nicolae conduce C1 Holding – un grup de companii care activează exclusiv în domeniul transportului și care acoperă servicii de logistică, vânzări, închirieri, asigurări și consultanță pentru tinerii antreprenori. Holdingul deține și un parc de 250 de camioane, esențial pentru susținerea activității și dezvoltării continue.

Motto-ul său în viață este:

„Nimic nu este imposibil dacă muncești cu perseverență și ramâi OM. Perseverența și omenia nu dau greș niciodată! ”

Cred că orice problemă are o soluție. Iar eu sunt genul de om care riscă

Cum a reacționat familia când a aflat că intenționezi să pleci din țară?

Familia m-a susținut mereu în deciziile importante din viața mea. Totuși, vestea plecării mele a venit cu multe emoții – erau îngrijorați și triști, știind că unicul lor fiu, al patrulea copil, va pleca tocmai într-un alt colț al lumii. Sunt singurul băiat, am crescut alături de trei surori. Cu siguranță, părinții și-ar fi dorit să rămân aproape de casă.

Părinții tăi regretă că ai plecat departe de casă?

Părinții mei au muncit o viață în sistemul public – mama a fost profesoară, iar tata, inginer electrician. Întotdeauna și-au dorit ca noi, copiii, să ne construim un viitor acasă, în Republica Moldova. Faptul că eu am plecat a fost, fără îndoială, un moment greu de acceptat pentru ei, mai ales că nu am continuat pe drumul profesional pentru care mă pregătisem. Însă totul s-a schimbat când au venit să mă viziteze în State. Au văzut cu ochii lor realitatea mea de aici și au înțeles că sunt bine și împlinit. A fost momentul în care au acceptat, cu inima împăcată, alegerea mea.

Cum ai ajuns în SUA?

Probabil totul a început în momentul în care am aplicat la loteria Green Card. A fost ceva de genul: hai să-mi încerc norocul. În 2013, am avut șansa să fiu unul dintre câștigători. A urmat un proces de obținere a documentelor care a durat ceva timp, iar în iulie 2014 am pornit într-o călătorie care, pot spune acum, a fost nu doar frumoasă, ci și plină de provocări. Cred cu tărie că orice problemă are o soluție, iar eu sunt genul de om care riscă atunci când simte că merită.

Intenționai să pleci în altă țară dacă nu obțineai Green Card?

Sincer, nu cred că aș fi plecat dacă această oportunitate nu ar fi apărut. În 2013, toate gândurile mele erau îndreptate spre construirea unei cariere de succes acasă, în Republica Moldova. Totuși, viața mi-a oferit această șansă și am decis să o urmez.

Siguranța în afaceri vine nu doar din cadrul legislativ, ci și din felul în care îți gestionezi resursele

Este America pământul tuturor posibilităților așa cum se consideră?

Cred că America rămâne, totuși, țara cu cele mai multe oportunități. Dar, indiferent unde te afli, „banii nu cad din cer”. Pentru a obține ceva, trebuie să fii extrem de concentrat și, în același timp, să sacrifici mult din timpul pe care l-ai putea dedica familiei, prietenilor sau chiar ție, personal.

Cât de greu a fost să te încadrezi în societatea americană?

Integrarea nu a fost ușoară. Mi-au trebuit aproape 3-4 ani să mă simt cât de cât adaptat. Sunt foarte atașat de ceea ce înseamnă „acasă”: casa părintească, satul natal, țara. La început, mi-a fost greu să accept că am lăsat totul în urmă – familia, prietenii, locul de muncă, activitățile care îmi erau familiare.
Ce m-a ajutat? Faptul că m-am concentrat pe scopul meu. Cred că asta e cheia: să nu renunți, indiferent ce obstacole apar.

Există siguranță în afaceri în SUA?

Da, în SUA mediul de afaceri este mai stabil și mai bine reglementat decât în multe alte țări. Sistemul juridic protejează contractele, iar accesul la finanțare este mai transparent. Desigur, riscurile nu dispar. Când am luat primele împrumuturi pentru afacerea mea, aveam temeri: dacă voi putea rambursa, cum gestionez cash flow-ul, ce se întâmplă dacă se schimbă contextul economic? Dar am analizat fiecare pas cu atenție, am făcut calcule realiste și am avut un plan clar. Siguranța vine nu doar din cadrul legislativ, ci mai ales din modul în care îți gestionezi resursele și iei decizii strategice.

Cum ai ajuns să activezi în domeniul transportului?

Sincer, nu m-am gândit niciodată că voi lucra în acest domeniu. Înainte să plec, am studiat piața muncii și am observat că transporturile erau bine plătite. Mai aveam și colegi de facultate care deja lucrau în acest sector și mi-au recomandat să încerc. Primul meu job în SUA a fost ca șofer de camion. A fost o experiență care m-a învățat multe lucruri. Am înteles că ceea ce se vede la suprafață nu prea corespunde cu realitatea văzută, simțită din interior. Conducând camionul, mi-am dat seama cât de importantă este industria transporturilor în America și cât de multe ramificații are. Am început să înțeleg complexitatea acestui domeniu și oportunitățile de creștere pe care le oferă. Treptat, am prins pasiune pentru acest sector și am decis să îmi dezvolt propria afacere în transporturi.

Cum e concurența în acest domeniu?

Când am început, în 2015, concurența era mai sănătoasă. Acum, lucrurile s-au schimbat. Au apărut foarte multe companii de transport, într-o rază relativ mică, ceea ce a dus la o competiție nesănătoasă. Profiturile au scăzut, iar multe firme nu au o bază financiară solidă sau departamente bine structurate. Asta le face vulnerabile și creează instabilitate pe piață.
O concurență sănătoasă înseamnă inovație și servicii de calitate. Din păcate, astăzi vedem tot mai des practici care afectează negativ întreaga industrie.

Suntem într-un proces continuu de învățare, creștere și dezvoltare

Câte camioane ai în prezent și ce tipuri de servicii oferiți?

În prezent, deținem 250 de camioane și peste 350 de remorci. Cu toate acestea, nu cred că dimensiunea flotei este cea mai bună măsură a succesului. O companie puternică se definește prin valori clare, o viziune bine conturată, departamente funcționale, angajați dedicați și o analiză financiară și juridică solidă.

Serviciile pe care le oferim includ:

  • transport de mărfuri;
  • închiriere și vânzare de camioane și remorci;
  • brokeraj – intermediere între producători și transportatori;
  • asigurări;
  • vânzare de echipamente – piese, cauciucuri etc.

Punem accent pe calitatea serviciilor și pe o structură eficientă, capabilă să susțină dezvoltarea pe termen lung.

Cine sunt, în principal, angajații tăi?

Angajații mei sunt, în primul rând, profesioniști în domeniile lor de activitate – oameni dedicați, care iubesc ceea ce fac, respectă valorile companiei și contribuie activ la dezvoltarea ei. Eu învăț de la echipa mea la fel de mult cum îmi place să cred că și ea are ce învăta de la mine. Ne completăm reciproc, suntem într-un proces de învătare, creștere și dezvoltare continuă. Avem o echipă diversă, formată din angajați americani, dar și concetățeni din Republica Moldova, Ucraina, Macedonia și alte țări. Această diversitate ne ajută să avem o perspectivă mai largă asupra industriei și să ne adaptăm rapid la provocările pieței.

Nicolae Corobca este patronul care doar dă indicații?

Sunt un lider care stabilește direcții clare și oferă încredere echipei. Nu cred în micro-management. Nu simt nevoia să controlez fiecare detaliu din activitatea zilnică. Fiecare angajat își cunoaște bine responsabilitățile și își face partea de muncă, astfel încât întregul mecanism funcționează eficient.

Vin zilnic la muncă, sunt implicat în procesele importante și mențin o comunicare constantă cu echipa și clienții. La C1 muncim cot la cot, cu toții, pentru rezultate durabile.

Cum arată o zi obișnuită de muncă pentru tine?

Ziua începe cu o oră de sport, un ritual care mă ajută să îmi încarc bateriile și să mă pregătesc pentru provocările zilei. Odată ajuns la birou, am întâlnirea de dimineață cu managerii de departamente, unde stabilim prioritățile și discutăm rapoartele. Pe parcursul zilei, comunic constant cu echipa și clienții. La prânz, încerc să organizez întâlniri cu parteneri sau colaboratori pentru a înțelege mai bine nevoile lor și a găsi soluții pentru îmbunătățirea serviciilor.

După-amiaza, fac un tur prin birouri și departamente, pentru a mă asigura că totul funcționează conform planului. Îmi place să fiu prezent, să observ dinamica echipei și să intervin acolo unde e nevoie. Fiecare zi e diferită – cu provocări, dar și cu oportunități. Iar procesul de învățare nu se oprește niciodată.

Prin diversificarea serviciilor și optimizarea operațiunilor, ne-am consolidat poziția pe piață

Ești în SUA din 2014. Cum a evoluat afacerea ta în acest timp?

Sunt în SUA din 2014, însă prima mea companie am fondat-o în 2016 – C1 Transportation, specializată în transportul de mărfuri. Acum, după 9 ani de activitate, operăm cu o flotă de 250 de camioane și avem peste 300 de șoferi.

Am început să lucrez ca șofer de camion, iar acea experiență mi-a oferit o înțelegere practică a industriei. M-a ajutat să înțeleg, din interior, cum funcționează toate verigile lanțului logistic. Am realizat repede că transportul nu înseamnă doar livrarea de mărfuri. Este un domeniu complex, cu multe oportunități. Așa a apărut ideea de a dezvolta un model de afaceri mai amplu.

În 2018, am înființat C1 Holding, o corporație care administrează astăzi șase companii specializate în servicii de logistică și transport:

  • C1 Truck Rental & Leasing – închiriere de camioane (250 de unități);
  • C1 Trailer Rental & Leasing – închiriere de remorci (peste 400 de unități);
  • C1 Truck Service – reparații, vânzare de cauciucuri și echipamente de securizare a mărfii;
  • C1 Freight – brokeraj între producători și transportatori;
  • C1 Truck Sales – vânzări de camioane și remorci, noi și uzate;
  • C1 Insurance Services – asigurări pentru mărfuri, echipamente și vehicule comerciale.

De la o companie de transport, am ajuns la un grup care acoperă toate aspectele industriei logistice. Prin diversificarea serviciilor și optimizarea operațiunilor, ne-am consolidat poziția pe piață și ne-am adaptat cerințelor în schimbare ale industriei.

Este societatea americană deschisă față de antreprenorii veniți din alte țări?

Din experiența mea, da. Americanii sunt, în general, impresionați de motivația și determinarea noastră, mai ales când văd că suntem dispuși să muncim și să ne asumăm riscuri pentru a ne atinge scopurile.

Atâta timp cât aduci valoare, ești inovator și contribui la economie, ești acceptat. În cele din urmă, contează ce oferi pieței. Dacă ești relevant, serios și generezi profit, vei fi respectat și integrat.

Mai cunoști concetățeni care au reușit în afaceri în SUA?

Da, cunosc mai mulți moldoveni care și-au construit afaceri de succes aici. Unii îmi sunt prieteni apropiați. Fiecare dintre ei a demonstrat că, prin muncă și viziune, poți reuși în domenii precum:

  • imobiliare,
  • HoReCa (hoteluri, restaurante, catering),
  • IT & contabilitate,
  • asigurări,
  • și alte industrii aflate în dezvoltare.

Poveștile lor confirmă că, indiferent de unde vii, cu perseverență și strategie poți construi ceva solid în America.

Instabilitatea politică globală vă afectează activitatea?

Da, fără îndoială. Instabilitatea politică la nivel mondial are un impact semnificativ asupra industriei transporturilor și, implicit, asupra activității noastre.

Evenimente precum conflictele internaționale, crizele economice, schimbările în politicile comerciale sau fluctuațiile prețului la combustibil influențează direct costurile operaționale și lanțurile de aprovizionare.

De exemplu, sancțiunile impuse anumitor țări, restricțiile de transport și instabilitatea piețelor pot duce la creșterea prețurilor pentru combustibil și la piesele de schimb. Toate acestea afectează eficiența logistică.

În plus, schimbările frecvente în legislația de transport sau în politicile fiscale pot influența modul în care operăm și ne construim strategiile de creștere.

Pentru a face față acestor provocări, ne concentrăm pe:

  • diversificarea serviciilor,
  • optimizarea costurilor,
  • menținerea unei relații strânse cu partenerii.

Într-un mediu instabil, flexibilitatea și capacitatea de adaptare sunt esențiale pentru stabilitatea unei afaceri.

Adaptarea la un nou mediu, dorul de familie, provocările profesionale și obstacolele birocratice au fost copleșitoare uneori

  • Intenționezi să revii în Republica Moldova?
  • Sufletește, simt că nu am plecat niciodată. Deși trăiesc și conduc afaceri în SUA, rămân profund legat de Republica Moldova. Tocmai de aceea, o parte din operațiunile companiei sunt gestionate din țară, prin echipa C1 Logistics.

În prezent, avem peste 60 de angajați în Moldova. Le oferim condiții stabile de muncă și salarii competitive. Prin această activitate, încerc să contribui la economia locală și să creez oportunități reale pentru specialiștii din domeniul logistic.
Organizăm și cursuri de instruire în logistică, adresate celor interesați, cu posibilități reale de angajare.

  • Ai avut clipe în care ai vrut să renunți și să te întorci acasă?
  • Da, au fost momente în care m-am gândit serios la asta. Perioada de început a fost foarte grea. Adaptarea la un mediu nou, dorul de familie, provocările de la muncă și birocrația – toate au fost copleșitoare uneori.

Au fost zile în care mă întrebam dacă merită toate sacrificiile. Dar, de fiecare dată, îmi reaminteam scopul pentru care am ales acest drum. Mi-am propus un obiectiv clar și am știut că succesul nu vine peste noapte. Determinarea și perseverența au fost esențiale în acele momente.
Privind înapoi, sunt recunoscător că nu am renunțat. Toate provocările m-au ajutat să cresc, atât profesional, cât și personal.

Urmărești ce se întâmplă acasă?

Da, sunt foarte atent la tot ce se întâmplă în Republica Moldova. Mențin legătura cu foști colegi și prieteni, discutăm des despre situația de acasă. Cred că e important să fii informat, indiferent unde te afli. Doar așa rămâi conectat cu realitatea din țară și poți contribui la dezvoltarea ei.

Cât de des revii acasă?

De obicei, revin de 2-3 ori pe an. Am stabilit împreună cu soția că este foarte important ca în fiecare vară, să petrecem o lună în Moldova. Pentru noi contează ca fiul nostru să cunoască locurile în care am crescut, am copilărit, să înțeleagă cultura noastră și să comunice cât mai mult cu bunicii. Vrem să păstreze o legătură autentică cu rădăcinile familiei, cu neamul.

Soția, copii se consideră americani sau cetățeni ai Republicii Moldova?

Eu și soția suntem cetățeni ai Republicii Moldova și ai Statelor Unite. Emoțional, suntem mereu aproape de oamenii de acasă și de bunătatea lor.

Copiii noștri vor fi cetățeni americani, dar cu rădăcini moldovenești puternice. Ne dorim să le transmitem valorile, tradițiile și cultura noastră. Vrem să rămână conectați cu originile lor, indiferent unde vor trăi.

Facebook Comments Box
SHARE

Add a new location

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.