TERMENUL AJUTORULUI DE STAT PENTRU MULTIPLEXUL NAȚIONAL A FOST EXTINS PÂNĂ ÎN 2027

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în lectura a doua modificări la Codul serviciilor media audiovizuale, prin care se prelungește mecanismul de acordare a ajutorului de stat pentru Întreprinderea de Stat „Radiocomunicații”, operatorul Multiplexului Național A (MUX A), până în anul 2027.

Proiectul de lege, inițiat de deputata PAS Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, a fost elaborat în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Această măsură asigură continuitatea transmisiunii gratuite a 12 posturi TV pentru aproximativ 99% din populația Republicii Moldova, inclusiv pentru locuitorii regiunii transnistrene.

Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, aproximativ 504.000 de gospodării sunt potențiali beneficiari ai MUX A, rețeaua fiind destinată celor care:

  • Nu își permit un abonament TV plătit;
  • Locuiesc în zone izolate, fără acces la rețele de bandă largă sau televiziune prin cablu.

Proiectul adoptat va deveni lege odată cu publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Facebook Comments Box
SHARE

Add a new location

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.