Transparenți, dar nu prea

Aleșii locali din satul Catranîc, raionul Fălești au aporba un nou regulament care vizează înregistrarea audio-video și difuzarea în direct a ședințelor Consiliului local. Însă nu toate subiectele vor fi transmise live. Pe lîngă cele care țin de protecția datelor cu caracter personal, autoritățile locale au decis să nu publice nici subiectele cu privire la programarea concediilor de odihnă anuale ale angajaților sau  cu privire la evaluarea performanțelor profesionale ale angajaților . Deși aceasta este o infomație de interes public, potrivi  Legii Nr. 436 /2006, articolul 17 . Regulamentul, adoptat prin Decizia nr. 5/7, stipulează că toate ședințele consiliului vor fi înregistrate audio-video și, acolo unde este posibil, vor fi difuzate în direct pe paginile oficiale ale primăriei, fie pe rețelele sociale, fie pe site-ul web al primăriei. Înregistrările acestor ședințe vor fi păstrate până la data aprobării procesului-verbal al ședinței respective, după care vor fi șterse.  Scopul este de a asigura o mai mare transparență a deciziilor administrației publice locale, precum și pentru a spori implicarea și încrederea cetățenilor în activitatea consiliului local. decizie-57-regulam-audio-video..._66d947cd52270

Facebook Comments Box
SHARE

Add a new location

Edit Location

Add up to 5 images to create a gallery for this location.