Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, a fost nevoit să-și întrerupă omilia rostită duminică în Piața Sfântul Petru, în cadrul Jubileului Forțelor Armate, din cauza dificultăților respiratorii. Suveranul Pontif și-a cerut scuze în fața credincioșilor, explicând că nu poate continua discursul său din cauza problemelor medicale. Publicul, format în mare parte din soldați și polițiști din diferite țări, l-a aplaudat în semn de susținere.
Problemele de sănătate ale Papei s-au manifestat și miercurea trecută, când nu a putut susține cateheza de la audiența generală, iar Vaticanul a confirmat că suferă de bronșită. În ultimele două zile, Papa și-a desfășurat activitățile oficiale din reședința sa, Casa Santa Marta.
În ciuda vremii ploioase din ziua precedentă, Papa Francisc a fost prezent în Piața Sfântul Petru duminică dimineață. Așezat într-un fotoliu lângă altar, el a reușit să citească introducerea și actul penitențial ale Sfintei Liturghii, însă celebrarea Euharistiei a fost condusă de cardinalul Robert Francis Prevost. Încă de la primele cuvinte, Papa a fost vizibil afectat, având o voce încordată și tușind frecvent. A reușit să citească prima parte a omiliei, însă restul textului a fost rostit de arhiepiscopul Diego Ravelli, maestrul ceremoniei liturgice papale.
La slujbă au participat aproximativ 30.000 de soldați și polițiști din diferite țări, majoritatea italieni. Jubileul Forțelor Armate este al doilea mare eveniment organizat în cadrul Anului Sfânt, o perioadă specială în care pelerinii veniți la Roma pot obține indulgență plenară.